Anul 2011 a început cu un val de revolte populare ce a trecut prin mai
multe ţări arabe din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, evenimente
similare cu cele din 1989 din Europa de est şi cu revolutiile
portocalii din spaţiul ex-sovietic. Aparent desfăşurarea evenimentelor a fost spontană, însă nu a durat mult până când implicarea externă a
ieşit la iveală. Adevăraţii autori şi regizorii acestui spectacol au
fost revelaţi atunci când “valul revoluţionar” a ajuns în Libia unde “rebeliunea” a
trebuit să fie susţinută armat de către mai multe tări ale NATO. Timp
de câteva săptămâni întreaga comunitate internaţională a asistat cu
respiraţia tăiată la evoluţiile violente din această ţară timp în care
mass media internaţională încerca să ne convingă că Ghaddafi este un
tiran nemilos şi însetat de sânge. Să vedem însă cum arată dictatura
libiană. Fostul ambasadorul rus în Libia, Vladimir Chamov, întrebat
într-un interviu dacă Ghaddafi şi-a asuprit cetăţenii, a spus: “Despre
ce opresiune vorbesti? Libienilor li se acordă credite fără dobândă pe o periodă de douăzeci de ani pentru construcţia casele lor, un litru de
benzina costă aproximativ 10 centi, produsele alimentare costă mai
nimic, iar un Jeep sud-coreean Kia putea fi cumpărat pentru doar 7500 de dolari…. Această ţară nu mai există acum.” Ce alte date şi cifre
ştim despre Libia şi liderul ei?
* PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 dolari.
* Fiecare membru al unei familii care este subvenţionat de către stat primeşte 1.000 de dolari pe an.
* Şomerii primesc 730 de dolari lunar.
* Salariul unei asistente de spital este de 1.000 dolari.
* Ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari.
* Cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament.
* Pentru a deschide o afacere un libian primeşte un ajutor financiar de 20.000 de dolari.
* Impozitele şi taxele majore sunt interzise.
* Educaţia şi asistenţa medicală sunt gratuite.
* Educaţia şi specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului.
* Există lanţuri de magazine pentru familii mari, ce au preţuri simbolice pentru produsele alimentare de bază.
* Vânzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri se pedepseşte cu detenţia.
* Un număr de farmacii distribuie medicamente gratuit.
* Contrafacerea medicamentelor este considerată o infracţiune gravă.
* Nu există plăţi pentru chirie, iar populaţia nu plăteşte pentru energia electrică.
* Vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise prin lege.
* Împrumuturile pentru cumpărarea unei maşini sau a unui apartament sunt acordate fără dobândă.
* Sunt interzise speculaţiile imobiliare.
* În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină, statul libian
achită 50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ.
* Benzina este mai ieftină decât apa. Un litru de benzină costă 0,14 dolari.
(Sursa acestor date este un site de limba rusă; traducerea engleză a textului). O confirmare a unora dintre aceste date poate fi gasită aici) Să presupunem totuşi că intervenţia militară ar fi fost justificată…
Atunci de ce s-a intervenit militar doar în Libia? Conform mass media
în aceeasi regiune exista o multime de alte ţări în care “dictatori
sângeroşi” omoară “populaţia paşnica şi neînarmată”. Şi totuşi NATO,
SUA, Franta sau Marea Britanie nu se duc acolo pentru “a face dreptate” şi a “restaura democraţia”. De ce a fost aleasă această ţară în mod
special? De ce este “democraţia occidentală” atât de obsedată de ideea
eliminarii lui Ghaddafi şi de distrugere a Libiei, ţara cu cel mai
ridicat nivel de trai din Africa, printr-un scenariu similar cu cel din Irak? Şi cum se explică faptul că “rebelii” susţinuţi de SUA, Franţa, Marea Britanie şi de către alte
ţări NATO colaborează cu luptători Al Qaeda, după cum a relatat mass
media internaţionala? Această ciudăţenie a susţinerii unor terorişti de către americani a trecut rapid în uitare, fiind acoperită mediatic de
asasinarea lui Osama bin Laden, presupusul lider al fantomaticei
grupări teroriste mondiale, o altă poveste de adormit copii menită să
refacă imaginea şifonata a SUA. La ora actuală exista două versiuni de a ascunde adevăratul motiv pentru intervenţia în Libia: una oficială –
protejarea drepturilor omului şi cea neoficială – furtul petrolului
libian. Ambele sunt piste false. În realitate scopul actiunilor
militare din Libia nu este protejarea civililor de Ghaddafi, ci
protejarea intereselor sistemului bancar internaţional, obţinerea
controlului asupra puţurilor de petrol libiene fiind doar un mijloc de anihilare a puterii liderului libian.
Aceasta este parerea lui German Sterligov un antreprenor şi activist
social rus, al doilea milionar oficial al Rusiei de după caderea URSS,
care din 2005 a renunţat la “binefacerile civilizaţiei” şi s-a mutat cu familia într-o pădure din Siberia. Criza financiară mondială, care
încă influenţează economia planetei, a făcut mai multe ţări să propună
schimbarea monedei folosite în tranzacţiile internaţionale, mai exact
să refuze dolarul american şi să opteze pentru înlocuirea acestuia cu
aurul. Muammar Ghaddafi a încercat să refacă planurile generalului De
Gaulle – de a refuza bancnotele de hartie şi de a începe să utilizeze
din nou monede de aur ca pe vremuri. Acest lucru ar duce la distrugerea coruptului sistem bancar actual. Desigur, mafia bancară sionistă nu
l-a putut ierta pentru asta … (În 1965 Charles de Gaulle a tinut un discurs în care
cerea, printre altele, întoarcerea la aur ca etalon monetar, adică
folosirea acestuia ca referinţă în schimburile comerciale
internaţionale în locul dolarului; vezi http://www.ina.fr/fresques/de-gaulle/fiche-media/Gaulle00105/conference-de-presse-du-4-fevrier-1965. În acelasi an (dolarul şi alte monede naţionale încă aveau acoperire
în aur) Franta a reuşit să convertească în aur 150 de milioane de
dolari şi ceruse Rezervei Federale Americane convertirea a încă 150 de
milioane. Exemplul francez a fost urmat de Spania lui Franco. Ambele
personaje politice au părăsit la scurt timp după aceea prim planul
scenei politice, unii istorici considerând că aceste evenimente ar avea legatură cu “atacul” lor asupra dolarului. În 1971 la ordinul mafiei
bancare a Rezervei Federale aflate sub controlul clanului Rothschild,
Nixon a decretat că SUA încetează unilateral convertirea dolarilor în aur.) O serie de ţări au început discuţii despre realizarea
tranzacţiilor comerciale interstatale în aur. China a anunţat emiterea unor yuani de aur şi mai multe ţări asiatice şi africane au discutat, de asemenea, posibilitatea revenirii la standardul de aur.
Muammar Ghaddafi a devenit principalul iniţiator al ideii de a renunţa
la dolari şi euro. El a cerut lumii arabe şi africane să înceapă
utilizarea unei monede noi – dinarul de aur. El a sugerat şi realizarea
unui stat african unit, având o populaţie de 200 de milioane de oameni
ce vor folosi această monedă. Ideea unei monede unice din aur şi a
unirii ţărilor africane într-un singur stat federativ puternic a fost
foarte bine primită de către mai multe ţări arabe şi de către aproape
toate ţările africane. Singurii oponenţi au fost Republica Africa de
Sud şi şeful Ligii Statelor Arabe. Dacă realizarea Uniunii Africane şi
adoptarea unei monezi unice au fost pe placul francmasoneriei mondiale
nu acelaşi lucru se poate spune şi despre renunţarea la dolar şi euro în
favoarea dinarului de aur. Această iniţiativă a Libiei a fost foarte
criticată de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.
Potrivit unui discurs al preşedintelui francez Nicolas Sarkozi:
“libienii ameninţa securitatea financiară a omenirii”. Numeroasele
critici la adresa liderului libian nu au dat nici un rezultat: Ghaddafi a făcut în continuare paşii care au dus la crearea Africii Unite şi a
continuat demersurile în direcţia trecerii la standardul monetar din
aur. În cele ce urmează redăm un fragment dintr-un interviu cu German
Sterligov, creatorul “Bursei aurului” din Moscova, în cadrul unei
emisiuni a postului rusesc “Dojd”: Olga Pispanen: Şi apoi a venit
condamnarea Libiei… GS: O să-ţi spun ce evenimente au dus la acest
lucru. În 2002 prim-ministrul malaezian Muhammad împreună cu Muammar Ghaddafi au propus lansarea unui dinar de aur. La început această idee a fost aprobată de către Iran, Sudan,
Bahrein şi Indonezia, iar în anul următor Emiratele Arabe Unite şi alte ţări au aderat la aceasta iniţiativă. Ei au inceput sa lucreze la
această idee, au existat şedinţe ale miniştrilor de finanţe din aceste
ţări, la care a început să prindă viaţă proiectul de a refuza
tranzacţiile comerciale în dolari şi euro în favoarea folosirii
dinarului de aur. A existat un proiect pilot în care monede de aur au
fost bătute şi au început să fie folosit în Malaezia, Indonezia şi
Iran. Ele au fost folosite în magazine obişnuite şi chiar şi acum pot
fi folosite acolo, la fel ca orice altă monedă. OP: Ai cumva un dinar
de aur la tine? GS: Nu am dinari, dar am “goldeni”, pentru că fiecare
ţară îşi adoptă propriul tip de monede de aur, iar noi le-am numit “goldeni”. OP: De ce se numeşte
aşa? Nu suna prea ruseşte. GS: “Golden” înseamnă “făcut din aur” în
limba engleză. Înainte de aceasta, în Rusia, am avut “guldeni” şi
“zloti”. Le-am făcut la monetaria rusă “Gosznak”. Am sugerat Libiei să
folosească moneda noastră, dar au considerat că e prea mare, cântăreşte 1 uncie. Dmitri Kaznin: Cum i-aţi sugerat să folosescă această monedă? GS: Au existat negocieri pentru o lungă perioadă de timp între oamenii de afaceri ruşi şi arabi, care au fost găzduite de către Nadejda
Azarenkova şi de firma de avocatura a lui Artur Airapetov, la care sunt şi eu co-proprietar. S-a ajuns la o situaţie similară cu cea dintre
Stalin şi Hitler: Stalin era deja pregătit pentru agresiunea lui Hitler şi a plasat trupele sale la frontieră, dar Hitler dintr-un singur atac a distrus totul. Acelaşi lucru a făcut şi societatea occidentală. Asta este opinia mea: Muammar Ghaddafi era gata să declare respingerea
folosirii dolarului şi a monedei euro în tranzacţii, însă a fost oprit
de către sistemul bancar internaţional. Conturile sale internaţionale
au fost blocate sub falsul motiv al “încălcării drepturilor omului”.
OP: Conturile au fost blocate după anunţul că el a început să tragă în
civili. GS: Dar asta se întâmplă în toate ţările. Uitaţi-vă în jur – o
mulţime de civili sunt ucişi în ţări precum Yemen şi nimeni nu le
blochează conturile bancare. Intotdeauna se pot găsi justificări unor
acţiuni, în acest caz uciderea de oameni a servit doar ca un pretext.
Însă motivul real al actiunii este efectul psihologic al ideii lui
Ghaddafi (unul dintre principalii lideri musulmani), de a începe
utilizarea dinarilor de aur, care a fost efectiv uimitor, a fost chiar mai periculos decât
ideea în sine. De exemplu, există un stat malayezian numit Kelantana,
care utilizează numai monede de aur, dar nu prea dă bătăi de cap
liderilor globalisti. Şi iată ca apare Ghaddafi, care sugerează ca
toată lumea să respingă sistemul bancar internaţional şi să se
elibereze de sclavia sistemului american al Federal Reserve Bank. Un
număr mare de ţări l-ar urma în această acţiune. Acest proiect a fost
pregătit intens timp de mai mulţi ani, Ghaddafi a militat pentru ca
ţările africane să se unească toate într-un stat puternic şi să înceapă utilizarea monedelor de aur. Egiptul era pregătit să ia parte la el,
de aceea revoluţiile au început acolo şi CIA a intervenit pentru a
distruge planurile cu privire la ieşirea din sistemul bancar
internaţional. Apropo, acest sistem mafiot international afectează de asemenea într-o mare măsură economia
Rusiei. Trecerea de la utilizarea baniilor de hârtie la monede de aur –
aceasta este ieşirea din criză şi din sclavia financiară. OP : German,
explica te rog… Cred că astăzi avem foarte multe bancnote de hârtie
pentru care nu există acoperire în aur. GS: Desigur. Nu au acoperire
deloc, sunt doar hârtii fără valoare… OP: … Aceasta înseamnă că dacă
Muammar Ghaddafi va renunţa la sistemul bancar actual şi va începe să
facă comerţ doar în aur, el va putea face schimburi comerciale doar cu
ţările care au aur. GS: Ţi-am spus despre începutul acestui proiect în
anul 2002 pentru a explica faptul că un mare număr mare de ţări de la
Indonezia la Iran s-au pregătit timp de 8 ani pentru asta. OP: Dar nu
au participat şi America, Franţa, Germania sau chiar Rusia… GS:
Desigur. Acestea sunt ţări mari, foarte populate, care produc multe bunuri. Nu mă refer la
computere sau alte gadget-uri, ci la lucruri de care avem nevoie pentru
viata de zi cu zi: produse alimentare, petrol şi aşa mai departe.
Apropo de Rusia, vă rog să reţineţi la cine a apelat Ghaddafi înainte
să îi fie aruncate bombe în cap. El a apelat la China, India şi Rusia – aceste ţări care ar putea fi gata oricând pentru a începe utilizarea
monedelor de aur. În special China, care a anunţat că va emite yuani de aur în curând. Şi notaţi care este primul lucru pe care l-au facut
atât de lăudaţii “rebeli” din Libia . Ei nu au creat un nou guvern –
nimeni nu a auzit despre ideile lor politice. În schimb au deschis o
Banca Centrală în Bengazi, care ar fi trebui să înlocuiască banca lui
Ghaddafi. Acest lucru înseamnă că ei nu sunt împotriva politicii lui
Muammar Ghaddafi sau a guvernării sale. Ci că ei vor să schimbe sistemul său financiar. OP:
Oricum, după cum am înţeles, doar ţările pe care le-ai numit sunt
capabile de schimburi comerciale cu monede de aur. Numai 12 ţări. Doar
ele vor fi capabile să facă comerţ unele cu altele… GS: Crede-mă, nu
este un număr mic. O să existe o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea s-a săturat să fie sclavul Rezervei Federale americane şi a şefului ei Bernanke. Chiar şi americanii sunt sclavii lui Bernanke pentru că el
tipăreşte bani pe bandă rulantă şi îi da sub formă de împrumut băncilor din Statele Unite ale Americii. Dacă Muammar Ghaddafi ar fi găsit timp pentru a lansa monedele de aur înainte de începerea războiului, nu
numai ţările musulmane l-ar fi urmat. Ar fi fost multe ţări, poate
inclusiv Germania. Orice ţară din lume care nu vrea să fie un sclav al
lui Bernanke vrea să facă comerţ contra aur. OP: Nu îţi este frică … pentru că
promovezi această tranziţie către aur? GS: Draga mea, eu deja trăiesc
într-o pădure sălbatică. **************************** Conform unei
istorii a familiei Rothschild toate băncile naţionale din lume sunt
controlate de către elita bancară mondială (evident la BNR principalul agent Rotschild este Mugur Isărescu despre care am mai scris). În 2001 pe tot globul mai erau doar 7 ţări care a căror bancă
naţională nu era controlată de către sataniştii clanului bancar
Rothschild: Afganistan, Irak, Iran, Coreea de Nord, Sudan, Cuba şi
Libia. Generalul Westley Clark declara recent că planul ocupării unora
dintre aceste ţări era pregătit înca din 2001: Afganistanul a fost
ocupat începând din noiembrie 2001, iar războiul din Irak a început
imediat după ce în 2002 Saddam Hussein a intentionat să vândă petrolul
în euro, în cadrul programului petrol contra hrana. Cuba şi Coreea de
Nord au fost aproape complet izolate şi se zbat într-o cruntă săracie; este puţin probabil
să mai poată deranja cu ceva bogătaşii planetei. Sudanul este de mai
mulţi ani scena unui război intern. În 2006 Iranul a înfiinţat Bursa
Iraniana de petrol, iar după un an a renunţat la tranzacţiile în dolari adoptând în loc schimburile comerciale în euro şi yeni, ameninţând
astfel statutul de moneda internatională a dolarului. Ca urmare a
acestei măsuri SUA şi Israelul au lansat ameninţari războinice şi chiar
nucleare la adresa Iranului pretextând existenţa unui presupus pericol
nuclear. Din luna martie a acestui an se pare că a venit rândul Libiei.
sursa www.ne-cenzurat.ro
Posted on iunie 20, 2011 by gerica64
Scris de Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu