"Sub aparenţa unei alianţe în scopuri economice, a pătruns la noi în
ţară o nouă religie despre care foarte puţini îşi dau seama: religia
europei unite şi abundente. Desigur este o pseudoreligie sau tehnic
vorbind, este vorba despre o reprezentare formală a unui tip de ocultism cabalic renascentist. Au fost create din plastic şi carton toate
elementele care să ne dea impresia unei forme de existenţă, a unui fel
diferit de a fi, a unui om nou cu nenumărate calităţi: omul european. De la identitatea noastră, personală şi a statului român – care, ambele,
au devenit europene – până în cele mai profunde sau în cele mai
superficiale poziţii. Se vorbeşte de la un fel european de a fi, despre o monedă care ne dirijează viaţa şi se numeşte euro, despre o literatură europeană, etc, şi până la europubelă – adică containerul de gunoi sau
eurotoiletă, adică veceul personalizat ca fiind european. Totul este
european, peste tot este prezentă fiirea unei europe noi, care nu are
nimic de a face cu Europa pe care o cunoaştem noi. Mai precis, noua
europă nu are nici o legătură cu credinţa, cultura şi nici cu spaţiul
geografic cunoscut în întreaga istorie ca Europa. S-a inventat un
suprastat, construit teoretic de iudeofrancmasonerie de mai bine de două secole, şi pus în practică acum, sub ochii noştri, de aceiaşi
iudeofrancmasonerie. Ca orice psedoreligie, religia europei unite şi
abundente a creat un munte de mituri de plastic, de mituri-pet – fenomen deosebit de important asupra cărora vom reveni într-un material viitor.
Inutil să precizăm că dacă spui
lucrurile pe care tocmai le-am spus, eşti considerat, fără îndoială,
victimă a teoriilor conspiraţiei şi, în cele din urmă, antisemit. Numai
că noi, aici, afirmăm nu o teorie ci descrierea realităţii.
Legile după care funcţionează această
butaforie, numită statul român contemporan, sunt primite de la uniunea
europeană. Chiar la „intrarea” noastră în uniune, au fost votate la
pachet – peste 400 de legi despre care parlamentarii nici n-au ştiut şi
nici acum nu ştiu ce conţin – şi nici nu se aplică deocamdată toate,
fiindcă... nu au suport logistic sau din lipsă de infrastructură.
Depăşind aberaţia juridică – fiindcă o lege funcţionează de când a fost
dată şi nu de când „avem infrastructură” – trebuie observat un lucru
crucial: România pare că şi-a schimbat sensul din nou, chiar direcţia
existenţei şi nu doar sub raport juridic, legislativ – este clar că, de
acest lucru, nu au fost informaţi şi parlamentarii „noştri”. Împreună cu acest cod de existenţă primit sub forma legislativă, ne-au parvenit şi
multe indicaţii şi recomandări – adică un adevărat catehism al acestei
pseudoreligii.
Dar cei care au o vârstă mai înaintată
îşi aduc aminte de catehismul celeilalte uniuni, uniunea sovietică.
Acolo erau scrise, la fel ca acum, aberaţii de care astăzi nici nu se
mai pomeneşte. De exemplu, cel mai mare rău care se putea întâmpla
românilor a fost dovedit de către salvatorii sovietici (pentru a câta
oară, în istoria noastră?) a fi credinţa ortodoxă – astfel, după cum cu
toţii ştim, în timpul comunismului mărturisirea Învierii lui Hristos a
umplut închisorile, într-o primă fază, pentru ca mai apoi să fie
considerată o manifestare a debilităţii minţilor oamenilor fără carte,
sau după „învăţătura” părinţilor bolşevismului: „opium popoarelor”;
limba română era declarată limbă slavă – aşa se învăţa şi la
Universitate; Eminescu era interzis, la fel Caragiale, la fel toţi
scriitorii români, iar cărţile lor au fost arse în pieţe – a fost
publicat un volum cu cărţile şi autorii intezişi; în schimb, a fost
fabricată o falsă intelectualitate sau o intelectualitate
antiromânească, la fel şi o clasă politică cu totul străină, în scopul
de a servi interesele uniunii sovietice, prin cadre pregătite în uniunea sovietică – sunt foarte multe nume pe care noi le-am învăţat la
şcoală...; părţi întregi din istoria românilor erau ocultate; peste tot
în ţară apăruseră statuile părinţilor uniunii sovietice, iar bulevardele şi chiar oraşele le purtau numele lor şi ale revoluţiei sovietice; se
crease mitul unui om nou, homo sovieticus, cu expresii formale de tipul
Stahanov, iar pentru implementarea fericirii erau trimişi în ţară
comisari sovietici, care se ocupau nemijlocit cu mai înainte numita
fericire – „Stalin şi poporul rus fericire ne-au adus!”, este doar una
dintre dovezile de recunoştinţă ale omului sovietic din România... de
aducere aminte mai este şi numele pe care îl aveau trimişii, emisarii,
propovăduitorii sovietismului: comisari sovietici. Exemplele pot
continua, la fel cum, de altfel, continuă şi bolşevismul după 1989 –
poate că ar fi mai bine să nu ne mai sprijinim de denumiri, fiindcă
bolşevismul care a fost atribuit sovieticilor poate fi echivalat cu
politica oficială a uniunii europene; noi vom continua în materialul de
faţă să folosim denumirile consacrate.
Şi, pentru a arăta care este politica
generală a ţărilor exbolşevice, printre care se numără şi România, vom
reaminti o luare de poziţie celebră, de la sfârşitul uniunii sovietice.
Este vorba despre teoria celor patru
stadii ale partidului comunist elaborată de Iuri Andropov, secretar
general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice 1982-1984, unul
dintre strategii bolşevismului: 1) partidul îşi asumă deschis numele de
comunist şi ia puterea prin revoluţie, instaurând dictatura
proletariatului; 2) când numele de comunism se compromite, partidul şi-l schimbă, dând impresia unei noi revoluţii, reintroducând, aparent,
pluralismul; 3) prin pluralism, pierde puterea şi se resemnează; 4)
revine la putere într-un cadru aparent democratic. Iar cea mai bună
ascunzătoare e să revină sub eticheta unui partid de „dreapta”.
O asemenea „subtilă metamorfoză” a
cunoscut, în ultimii douăzeci de ani, ceea ce s-a numit, la început,
Frontul Salvării Naţionale. Şi, în mod normal, este cu totul dumiritoare pentru tot ceea ce s-a petrecut în România anilor de după lovitura de
stat din decembrie ’89. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.
Astfel încât, este interesant de
observat că, ceea ce se petrece acum, se petrece după aceiaşi reţetă.
Numai că noi nu vrem să vedem că: Ortodoxia este considerată ca un cult
oarecare, care sub pecetea „egalităţii” funcţionează ca o instituţie la
fel de oarecare; limba română este limbă francofonă – ca şi cum,
cuvintele care provin din limba latină ar veni în limba română din
franceză, deşi limba română are cu mult mai multe cuvinte provenite din
limba latină, precum şi sintaxa şi morfologia, ceea ce nu se poate spune despre limba franceză; Eminescu, Caragiale şi Creangă sunt pregătiţi
pentru a fi scoşi din programa şcolară pentru bacalaureat – Eminescu, în mod special este considerat de către cadrele pregătite, de această
dată, în Germania, Franţa, Belgia şi Statele Unite ale Americii, ca
fiind cu totul revolut, un biet poet sifilitic, cel de care nu mai avem
oricum nevoie (se foloseşte imaginea cu „mortul din debara”), dacă vrem
să devenim cetăţeni europeni; Avram Iancu este spânzurat, ritualic, de
către unguri, chiar în România, fără a trezi nici o reacţie; începând cu 89 au plecat la specializare şi perfecţionare, în ţările pe care le-am
amintit mai sus, cei care acum stau în faţa noastră ca oameni de
cultură, oameni de presă şi oameni politici – cu burse europene Soros
s-au creat cadre politice europene, care activează nu doar în politică,
ci în toate sferele de implementare a noului concept: Europa, şi nu
România – cu alte cuvinte s-a creat o altă falsă intelectualitate, care
la fel cu cea sovietică ne arată cum singura noastră şansă de a ne numi
oameni este apartenenţa noastră la suprastatul iudeofrancmasonic, care
poartă ilegitim numele de Europa; dar, putem să-i numim, după numele
lor, pe propovăduitorii nolui catehism european, implementatorii acestei noi pseudoreligii: comisari europeni (atenţie: nu sovietici!, fiindcă
oficial, uniunea europeană este anticomunistă!); istoria românilor parcă ar fi îndrăgostită de ocultism: nu doar cele ce au fost ascunse în
timpul comuniştilor, ci cu mult mai multe perioade şi personalităţi din
istoria naţională au fost ocultate – de altfel, se discută la cel mai
înalt nivel, despre necesitatea sau lipsa necesităţii studierii
obiectului istoria românilor, în timp ce în programa şcolară s-au
introdus istoria holocaustului şi istoria uniunii europene; despre
simbolurile care se vehiculează acum, despre statuile părinţilor uniunii europene care sunt prezente prin toate parcurile, despre numele de
străzi şi despre multe altele cred că nu trebuie vorbit prea mult – ele
sunt în faţa noastră. Doar că noi nu le vedem, fiindcă au fost înlocuiţi orbitorii sovietici cu orbitorii europeni.
Aşadar, nu prea e nimic nou: o nouă
pseudoreligie – a uniunii europene, înlocuieşte o perimată
pseudoreligie, a uniunii sovietice. Iată cu ce ne preocupăm noi,
românii, iată ce slăvim şi iată cui ne închinăm, la două mii de ani de
la venirea Mântuitorului. Şi facem toate acestea şi încă multe altele de acelaşi fel, fără a ne da seama că aceste pseudoreligii care au un
întâistătător – care acum este banul european, euro, iar pe vremuri era
paradisul pământesc denumit comunism – ne sunt inoculate tocmai
împotriva lui Hristos şi împotriva mântuirii noastre; fără a ne pune
măcar o clipă întrebarea: „Unde este Hristos în toată această poveste?”
Căutaţi-L! Nu-L veţi găsi, fiindcă acolo unde este lucrarea celui rău,
nu-i loc pentru Hristos. Aceasta este metoda de verificare pentru toate
lucrurile care ni se întâmplă – de la promisiunile tuturor fericirilor,
abundenţelor şi paradiselor, şi până la viaţa de zi cu zi. Dar aceste
lucruri nu le poţi afla pe stradă sau în afară, ci doar în Biserica lui
Hristos – însă, noi preferăm să trăim ca orbi în bezna lor, decât în
Lumina mântuitoare a lui Hristos."
Autor - Mugur Vasiliu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu